Cât poate rezista o democraţie la criză? Un an, doi, zece? Data trecută, când Marea Criză a zdruncinat lumea, democraţiile s-au prăbuşit rând pe rând în faţa totalitarismului.
Şi nu doar în Germania, unde în 1933, la nici trei ani de la debutul crizei, Hitler se instala la Cancelarie şi deschidea calea celui de-Al Treilea Reich, dar şi în România, unde Carol al II-lea încerca mai întâi în 1932, apoi reuşea în 1938 să pună democraţia românească, aşa de faţadă cum era, între paranteze.
De ce ar fi democraţia acum, în 2008-2009, cu mult mai stabilă decât atunci? Căci nu doar aiurea, ci şi pe la noi, multe lucruri sunt surprinzător de asemănătoare.
Pentru a acoperi prin aparenţele sale democratice schimbarea de paradigmă politică, postdemocraţia explică transformarea lentă, dar sigură, a regimului politic caracteristic celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut pentru Europa Occidentală şi oarecum pentru America de Nord.
Politica la romani 