Artistii care canta in politica

La solicitarea unui vizitator de pe Blogul lui Budescu, Do dublu diez, am sa explic aici care este parerea mea despre artistii cantareti din politica, si nu numai.

Cand romanii au admirat-o, de exemplu, pe Luminita Anghel pe scena Eurovision, nici prin cap nu le-ar fi trecut ca este sau nu PSD-ista sau ca are convingeri de stanga sau de dreapta, ori cum stau lucrurile in realitate. Aceasta nici nu conteaza foarte mult.

Cand citesti poemele superbe ale lui Ezra Pound, nu mai conteaza faptul ca, in Italia de dupa alungarea lui Mussolini, acest urias poet a fost plimbat pe strazi gol, in cusca, imbracat in fulgi albi de pasare zburatoare, pentru ca fusese un sustinator fervent al fascismului.

Ne place un artist, plasat de mintile noastre in afara sferei politicului, indiferent de orientarea sa politica si poate ca nu o aflam niciodata sau o aflam foarte discret si nici nu ne dam seama. In cursul acestui text, va veni vorba despre o astfel de persoana publica extrem de ponderata si plina de bun simt, care nu ne-a scos ochii si nici nu ne-a smuls urechile cu orientarea sa politica.

Mi-au facut o parere foarte proasta cele trei personaje aflate in radacina nominala a intrebarii vizitatorului meu de pe blog. Exista extrem de putine persoane publice care vin din alte domenii, ca sportul sau muzica, apoi reusesc sa fie si buni politicieni.

Luminita Anghel, Victor Socaciu si Dida Dragan (dar in diferite feluri) fac parte din aceasta categorie: a celor care nu reusesc in politica. Luminita Anghel e un rookie in ale politicii. Aceasta s-a vazut clar la orice talk-show la care a participat.

Pentru un cantaret de muzica usoara, stie foarte multe lucruri despre politica, iar pentru un politician intelege destul de putine. Pe Dida Dragan, ca si pe Ducu Bertzi, ii cunosc din PL’93, unde am fost colegi de partid.

Pe Ducu il stiu personal si ii port foarte mult respect. In primul rand, este un tip serios si consecvent, ca si sotia sa, Teodora. Chapeau bas!  In al doilea rand, si-a vazut de muzica si a fost extrem de modest in ceea ce priveste convingerile si apartenenta sa politica, straduindu-se sa nu scoata ochii altora cu asta.

In al treilea rand, este fost membru al Song-ului. Va dati seama, nu pot avea decat respect. Dida vine din PL’93 si ea, dar s-a bagat in toate mizeriile muzicii romanesti, iar apartenenta ei la o mafie despre care am mai scris ma umple de dispret, chiar daca este, ca interpreta de muzica usoara, plina de calitati E insa extrem de contradictorie ca om.

Victor Socaciu e un vechi client al FSN – FDSN – PDSR – PSD. Ceea ce ma frustreaza este ca a scris si canta imnul echipei mele de suflet, Rapid Bucuresti. Nu mi-a placut niciodata cum canta, deoarece povesteste prea mult. E prea teatral pentru gusturile mele. Ca politician, nu s-a remarcat. Acum are ocazia si probabil ca va face fara nici o ezitare gafa dupa gafa.

Exista un episod, in care a cerut public ca manelele sa aiba spatiu de emisie alocat pe posturile SRTv, pentru ca sunt muzica specifica rromilor, in care practic si-a prefatat aceasta campanie de gafe. Pentru un om cu pretentii serioase de muzician, a spune o asemenea idiotenie este grav.

In general, muzicienii, balerinele, dresorii de lei, actorii de film sau teatru, crescatorii de oi si sportivii ar trebui sa-si vada de ceea ce stiu ei cel mai bine si pentru care ii respectam, pentru ca, de obicei, cand isi depasesc competentele se fac de ras.

Imi vine in minte acum un singur caz de politician de succes, provenit dintr-un compozitor de muzica culta si usoara: Adrian Iorgulescu.

In schimb, acest om politic pacatuieste prin ceea ce reprezinta el in acest moment: o punte ministeriala de legatura cu PSD, partidul coruptiei din Romania, prin faptul ca Guvernul Tariceanu a avut aceasta sustinere si musiu Iorgulescu a fost pe sticla, pe toate televiziunile, zeci de ore, falsificand aceasta realitate incontestabila cu discurs politic demagogic.

M-a umplut de revolta comportamentul lui Adrian Iorgulescu in Cazul Costel Busuioc. Parca era o papusa pozitronica, programata sa faca exact ce trebuie, in acel moment, cand Busuioc era deja consacrat si sub contract cu Sony Music, cand ar fi fost indeajuns sa-i spuna lui Costel un lucru simplu:

Am gresit. Daca mai poti, iarta-ne. Vom incerca sa nu mai gresim cu urmatorul ca tine, dar ma indoiesc ca vom si reusi.