Politica la romani

Site de informatie si analiza politica

Posts Tagged ‘PSD’

Băsescu: Împrumutul acordat de FMI ar putea să se apropie de suma de 20 de miliarde de euro (Realitatea TV)

Scris de budesh pe martie 17, 2009

“Întâlnirea de astăzi cu FMI a fost programată de săptămâna trecută, iar împrumutul ar putea să se apropie de suma de 20 de miliarde de euro “, a afirmat astăzi preşedintele Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni, în cadrul unei ediţii speciale a postului Realitatea TV.

Preşedintele Traian Băsescu a mărturisit astăzi că este pentru prima oară când se întâlneşte cu FMI, iar întâlnirea a fost programată de săptămâna trecută.

“Întâlnirea de astăzi cu FMI a fost programată de săptămâna trecută. Când ţara este în dificultate, un preşedinte nu poate să doarmă la Palatul Cotroceni. Vreţi să fiu cum am fost acum câţiva ani când nu eram informat de către şeful guvernului liberal despre problemele ţării?

Ţara se află în dificultate şi nu mă voi ascunde de a-mi asuma răspunderea, acestea fiind obiectivul meu, iar cine vrea să mă îndepărteze de această obligaţie nu ştie ce spune”, a explicat preşedintele Traian Băsescu.

citeste tot articolul

Publicat în Uncategorized | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu »

E bine ca Boc isi desfiinteaza cancelaria?

Scris de budesh pe martie 6, 2009

Emil Boc a declarat, acum cateva zile, că în maximum 10 zile va emite o ordonanţă de guvern, prin care va modifica Legea organizării şi funcţionării Guvernului şi Cancelaria Guvernului va fi desfiinţată.

“Primul ministru va avea după desfiinţarea cancelariei, ceea ce are oricare alt prim ministru din lume, un corp de consilieri, de purtători de cuvânt într-o structură decentă”, a declarat Emil Boc.

O declaratie socanta pentru mine a facut Emil Boc, cu aceeasi ocazie: “Această Cancelarie a fost în vremea lui Tăriceanu un Guvern paralel şi nu se justifică să ai două Guverne: unul la ministere şi unul la Palatul Victoria. Dacă nu facem această restructurare, nu pot să cer eu ca premier, miniştrilor, să facă treabă, să procedeze la restructurarea agenţiilor şi a altor instituţii guvernamentale“.

Boc le cere miniştrilor o situaţie privind restructurarea sau comasarea agenţiilor şi spune că, dacă până în anul 2003 nu a fost nevoie de Cancelarie, la fel se va întâmpla şi acum. “Începem restrângerile bugetare de la nivelul parlamentarilor, pentru a nu pierde controlul asupra economiei”, a mai spus primul ministru.

Partea din declaratia lui Emil Boc, subliniata de mine in aldine, este socanta, asa cum am afirmat, dintr-un motiv personal. In anul 2006, am scris in Revista “Bilant” o analiza, numita “Guvernul paralel al premierului Tariceanu”.

Explicam, in aceasta analiza, ca din a doua parte a mandatului lui Adrian Nastase o structura guvernamentala paralela, aflata in subordinea directa a premierului si a Guvernului, a luat fiinta si s-a expandat spectaculos si foarte birocratic.

Ma refeream la numarul extrem de mare de functionari guvernamentali care lucreaza in Cancelaria premierului, Secretariatul General al Guvernului (SGG) si in jur de 40 de agentii guvernamentale dintre cele mai felurite.

Explicam ca, in total, aceste structuri au avut in anul 2005 un buget anual cumulat de peste 700 de milioane de euro. Pentru aceasta analiza jurnalistica, am audiat zeci de surse din toate aceste agentii guvernamentale, SGG, precum si auditori independenti si fosti inalti functionari guvernamentali.

Pot sa relatez ca am avut o lunga discutie cu un fost consilier al premierului Tariceanu, care mi-a confirmat ca am dreptate. El mi-a spus ca Soros a facut o analiza de birou, un fel de audit organizational, din care a rezultat ca structura guvernamentala, in general, este extrem de expandata si ineficienta.

In criza de timp

Nu voi relua aici toata analiza pe care am scris-o in anul 2006. Voi spune doar ca in anul 2007, cand am castigat premiul pentru jurnalism economic al Clubului Roman de Presa, am fost nominalizat cu inca doua analize, in afara de cea cu care am castigat premiul.

Una dintre ele a fost “Guvernul paralel…”. Nu stiu daca Boc a citit ceea ce am scris, cred ca are dreptate, mai cred si ca este bine intentionat si e si pe directia buna, cand vrea sa atace superbirocratia guvernamentala chiar incepand cu propriul sau cabinet, dar mai cred ca nu prea are foarte mult timp la dispozitie.

Iata argumentele mele:

1. (cum bine a explicat deja Bogdan Chirieac) Se apropie alegerile europarlamentare. Aceasta inseamna ca in curand decizia guvernamentala in actiunile pro-restructurare va fi afectata puternic de interesele politice de tip electoral ale PSD si PD-L.

In primul rand PSD, pentru ca agentiile guvernamentale sunt in subordinea vicepremierului Dan Nica, marcant membru PSD, ministru de Interne. In al doilea rand PD-L, pentru ca figura cea mai proeminenta in asumarea acestui demers organizational este chiar premierul Emil Boc, presedintele PD-L.

2. Nu sunt deloc convins ca, inainte sa inceapa reforma aceasta structurala, Emil Boc a facut un audit al intregii structuri guvernamentale. Cu toate ca nu lucreaza deocamdata dupa ureche, in edificarea noii structuri (e corect sa ai un corp simplificat de consilieri specializati, asta era si solutia la care m-am gandit eu), cand premierul va intra in carnea agentiilor un audit guvernamental va fi necesar.

Sa luam, de exemplu, ORA (Oficiul Roman pentru Adoptii), aflat in subordinea vicepremierului Nica. Logic ar fi ca, intr-o structura simplificata, sa intre in subordinea Ministerului Muncii, ca directie, portofoliul apartinandu-i pesedistului Marian Sarbu.

Din punctul meu de vedere, este necesara in acest minister o agentie unica a copilului, care sa includa, de exemplu, si institutia care da banii pentru mame, in concediul post-nastere. Fiecare specializare din  aceasta agentie ar putea fi sectie sau directie distincta. De exemplu, adoptiile o directie, banii pentru mame alta directie.

Primo: pulsiunile intereselor politice se vor simti negresit, mai ales in perioada electorala.

Secundo: seismul structural se va muta la ministerul condus de dl. Sarbu. Fad-interim-manager-p1iecare agentie specializata, cu mici exceptii, trebuie sa treaca la ministerele de care ar fi normal sa tina, ca directii.

Terzo: majoritatea agentiilor guvernamentale sunt in aceeasi situatie. De exemplu, ANRC trebuie sa fie la ministerul comunicatiilor, ori agentie independenta de reglementare, subordonata Parlamentului, ANRE la Ministerul Economiei, ori tot agentie indepedenta, INS la Ministerul Finantelor, ori tot agentie independenta, Comisia de Prognoza la fel etc. Seismul structural se va transmite in intreg Executivul.

3. In aceste conditii de periclitate seismica guvernamentala, Cabinetul Boc va trebui sa mai si gestioneze pulsiunile violente ale crizei economice-financiare globale, si criza bugetara interna.

De aceea spun: executivul acesta este in criza de timp si sub o presiune fantastica. Sa speram ca va sti sa sa gestioneze situatiile extreme in care va ajunge in lunile urmatoare, pentru ca o idee buna, in principiu, va fi sucita de toti in toate felurile si va fi exploatata politic din plin.

Publicat în ANALIZE SUBIECTIVE | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu »

Ce i-ar trebui lui Ion Iliescu de ziua sa?

Scris de budesh pe martie 3, 2009

Dis-de-dimineata, fostul sef al statului s-a confruntat cu o manifestatie sui-generis, in fata biroului sau din strada Atena.

Niste tineri din gruparea “Noii Golani” l-au asteptat cu lumanari aprinse in maini si cu tricouri negre de două tipuri: unele cu un desen, cu o spânzurătoare de care atarna o figurina avand capul caricatural al fostului preşedinte, iar dedesubt scris, cu litere de tipar, cuvântul “criminal”.

Pe celălalt, scria “vinovat pentru crimă”, sub o fotografie a lui Iliescu. Peste tricouri, tinerii aveau jachete cu harta României Mari şi cu inscripţia “Basarabia”. Jandarmii i-au dus la sectie pe protestatari.

Acest gen de manifestari, in viziunea noastra, sunt cat se poate de normale si chiar sanatoase, avand in vedere ca un om cu mainile in mod evident patate de sange, asa cum stie toata tara, este in continuare in libertate, nejudecat si condamnat pentru faptele sale si intoxica societatea romaneasca si acum, ca persoana publica.

Proba concreta a acestui fapt este ca Ion Iliescu a declarat ulterior că tinerii care au protestat în faţa sediului sunt probabil aceiaşi scandalagii, care l-au huiduit în decembrie în cimitirul Eroilor Revoluţiei.

Problema este ca i-a facut scandalagii pe niste oameni care chiar nu sunt astfel. Unul dintre ei este cel care l-a acorsat cu violentele verbale, in ultima parte a anului trecut, si pe omul lui Iliescu, Serban Nicolae.

Cu aceasta ocazie, i-a explicat pesedistului ca este nepotul cuiva ucis in zilele Revolutiei. Putin respect si ponderatie nu i-ar strica lui Iliescu. Mai ales ca in decembrie a jignit si un om cu parul alb, prezent si el la cimitir, care de asemenea l-a huiduit si admonestat pe Ion Iliescu.

Caracteristic pentru sabloanele de gandire ale acestui om este ca isi imagineaza ca toti aceia care il critica si cer judecarea si condamnarea lui sunt platiti de cineva, au pe cineva in spate care ii manipuleaza, asa cum a fost situatia sa si, ulterior, a celor pe care i-a manipulat si folosit in scop politic tot timpul vietii.

Iata spusele lui Iliescu, conform Realitatea TV: “Sunt, cred, de cineva interesat plătiţi. Altminteri e nesimţire. Sunt nişte neruşinaţi şi nişte oameni care, probabil, la vremea lor au fost implicaţi în scenele de scandal şi violenţe din 90 şi au rămas cantonaţi în violenţele de atunci”, a spus Iliescu.

Deoarece ziariştii i-au amintit că sunt tineri, de 20 de ani, Ion Iliescu a revenit asupra declaraţiei: “Atunci sunt nişte oameni culeşi de pe drumuri şi folosiţi ca masă de manevră”. O noua jignire, la fel de reprobabila.

“E nevoie de puţin respect în ţara asta. (…) Sângele proaspăt nu aduce întotdeauna mai multă înţelepciune”, a comentat si liderul PSD Adrian Năstase incindentul.

Evident, trebuia sa spuna si Nastase ceva de aceeasi natura, corb la corb nu scoate ochii. Adrian Nastase, care in toti acesti ani a fost unul dintre promotorii uitarii trecutului si mistificarii acestui trecut.

Voi contrazice aici si opinia unui confrate, pe care l-am auzit dimineata spunand ca este o dovada de nesimtire din partea “Noilor Golani” sa-i faca asa ceva de ziua lui bietului Ion Iliescu – un om care a imbatranit frumos, de care ar trebui sa fim mandri ca de o comoara nationala.

Eu cred ca Iliescu a imbatranit foarte urat, dar nu asta conteaza.

Sincer, ma intreb: stie cineva cati oameni au murit de ziua lor, din cauza lui Ion Iliescu, in timpul Revolutiei, la Timisoara, Sibiu, Cluj, Bucuresti si nu numai? Stie cineva cati oameni au murit de ziua lor, din cauza lui Ion Iliescu, la Mineriade?

Stie cineva cati oameni au murit de ziua lor, din cauza Regimului Ion Iliescu, in toti acesti 18 ani, in casele lor, saraci si batrani, bolnavi, fara bani si fara medicamente?

Dar stie oare cineva cati au murit, din aceste cauze, in Romania, in toti acesti ani, fara sa fie ziua lor, in ziua in care s-au dus de pe lumea aceasta? Stie oare Ion Ilici Iliescu sa dea un raspuns, unul macar, unul care sa nu fie o noua injurie, o noua jignire, la aceste intrebari?

Ma tem ca nu.

Publicat în ANALIZE SUBIECTIVE, NEWS | Etichetat: , , , , , , , , , , , | 1 comentariu »

Costel Iancu, afara si din PD-L

Scris de budesh pe februarie 25, 2009

Premierul Emil Boc a cerut Organizaţiei PD-L Dolj să-l demită pe Constantin Iancu din partid şi i-a solicitat ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu, să-l elibereze din funcţie.

Sârbu declarase anterior că noul director, pe atunci, al Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare, Constantin Iancu, şi-a depus demisia şi decizia nu poate fi decât aceea de acceptare, pentru că este un act unilateral.

Ca la carte, politicienii au reactionat, sanctionand prezenta unui om despre care toti cei care cunosc situatia accepta ca este un membru de vaza al interlopei.

Ceea ce ma enerveaza in toata aceasta poveste este ca lucrurile au trebuit sa ajunga aici, in timp ce alti interlopi sau patati de toate felurile sunt persoane publice bine-mersi si nimeni nu le zice nimic.

Ba chiar si corup imaginea unor partide si organizatii, care incep prin a fi intoxicate de ei si termina prin a deveni un soi de organizatii paramafiote consacrate ca altceva decat sunt in realitate. Acesta este talcul pozei de mai sus, cu Iancu portocalizat, pedelizat si alaturat lui Radu Berceanu.

Astfel incat te intrebi: Radu Berceanu o fi avand legaturi cu interlopa? Mergi apoi mai departe, mult mai departe: aceste legaturi l-au determinat sa inchida ochii la ceea ce stia Craiova, ca Iancu este un tip cu trecutul si prezentul de culoarea zoaielor, lasandu-l sa intre in ascensiune politica?

Lasam aceste intrebari fara raspuns, pentru ca nu-l stim.  Ceea ce stim este ca in primele zile interlopului craiovean i s-a spus public Costel Iancu, nume care apartine unui mare maestru mason roman, dupa care s-a vorbit exclusiv despre Constantin Iancu, apoi trecem la adevarata miza a subiectului.

In afara de Costel Iancu dă Craiova, Romania este plina de astfel de indivizi patati, indiferent daca ei au legatura cu lumea interlopa sau nu. Patati in diferite feluri. Ei sunt prezenti in viata publica si o fac sa miroasa urat, ca sa ma exprim elegant, pentru ca Justitia si Internele nu-si fac treaba.

Cunosc un fost subprefect si prefect PSD, despre care presupun ca a fost unul dintre informatorii Securitatii, in redactia la care lucram ca student (nu am proba acestui fapt, dar noi, cei care am fost in acea redactie, stim asta), care acum a ajuns membru PD-L si ma obliga sa ma uit la el pe vreo doua sau trei posturi de televiziune.

Omului i s-au umflat obrajii de osanza, a pastrat acelasi zambet candid de adolescent poznas, dar eu stiu ce este el. Cum pot sa mai cred in vreun mesaj politic dat de Boc sau Stolojan, cand sunt colegi de partid cu un astfel de individ? Mai ales ca acum un altul, din aceeasi spita ignobila cu primul, a ajuns prefect. Nimic nu ma scarbeste mai mult.

Mai am un fost manechin si informator al Securitatii, care este acum presedinte de consiliu judetean si care s-a dat de ceasul mortii sa le retrocedeze inapoi padurile taranilor, ca sa fie votat. Iar acum taranii isi vand lemnul padurilor speculantilor, ca sa castige bani, ca legea e prost facuta si le permite aceasta.

Si de acest om imi este scarba. Cum sa pot, macar pentru o singura secunda, sa cred un cuvant rostit de vreunul dintre liderii PSD, partid din care face parte acest ins?

Romania este doldora de astfel de insi, care au rasturnat piramida sociala si s-au pus in fruntea bucatelor. Ei sunt cei care, pe cand eram elev, erau golanii liceelor, iar cand eram student ma turnau ca am citit un poem anticomunist la cenaclu si am scris o cronica subversiva la revista, in care numai despre razboiului sfarsitului lumii nu era vorba.

Am nu doua motive personale, ci destule motive de acest fel, ca povestea lui Morega si Mantog de la Targu-Jiu, a lui Cindrea de la Sibiu, a lui Dragnea de la Teleorman sau a lui Pupeza de la Bistrita (si exemplele pot continua), ca sa nu am deloc incredere in clasa politica.

Si sa tot bomban pe acest website.

Publicat în ANALIZE SUBIECTIVE | Etichetat: , , , , , , , , | Lasă un comentariu »

Povestea de succes a baronului traseist de Teleorman (Cotidianul)

Scris de budesh pe ianuarie 19, 2009

Intrat în politică pe listele PD, Dragnea s-a transferat la PSD, unde a fost un susţinător al lui Mircea Geoană. Răsplata nu a întârziat să apară.

Noua propunere a PSD pentru scaunul de ministru al Internelor, Liviu Dragnea şi-a început cariera politică în rândurile partenerilor de guvernare ai social democraţilor în PD, fiind desemnat prefect al judeţului Teleorman în perioada 1996-2000.

Considerat un apropiat al actualului lider al PSD, Mircea Geoană, Dragnea şi-a păstrat relaţii foarte bune şi în rândurile actualilor democrat-liberali, fiind prieten cu preşedintele executiv al acestora, Adriean Videanu.

Ales preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman pentru a treia oară consecutiv, Dragnea este considerat, alături de Marian Oprişan, Nicuşor Constantinescu sau Radu Măzăre, unul dintre baronii locali ai PSD, anul trecut acesta fiind iniţiatorul unui proiect în urma căruia şefii de Consilii Judeţene ar fi obţinut puteri mai mari.

citeste articolul

Publicat în NEWS | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

Un nemtean intors din strainatate ii cere lui Mircea Geoana cei 25.000 de euro promisi in campanie (Gardianul)

Scris de budesh pe ianuarie 19, 2009

Un barbat din Piatra Neamt care s-a intors din strainatate ii cere lui Mircea Geoana suma de 25.000 de euro, pe care acesta a promis-o emigrantilor români care vor reveni in tara. In urma cu 12 ani, Adrian Chifu (foto) a plecat in Italia si s-a stabilit in regiunea orasului Milano, unde a muncit in domeniul tranzactiilor imobiliare.

In campania electorala de anul trecut, el a auzit promisiunea prin care Mircea Geoana se angaja ca, in cazul in care partidul sau va ajunge la guvernare, fiecare român intors din strainatate sa primeasca suma de 25.000 de euro si subventionarea de catre stat a unei proportii de 60% din orice suma imprumutata din banci pentru deschiderea unei afaceri.

Aflat la Milano, cu ocazia lansarii a doi candidati ai Partidului Social Democrat din diaspora la fotoliile de parlamentar, presedintele Mircea Geoana s-a lansat, la sfârsitul anului trecut, in a face promisiuni electorale.

„Trebuie sa fim capabili si sa putem crea, acasa, conditiile de munca, de civilizatie si de decenta, pentru toti românii care au plecat in strainatate, fiindca drumul catre migratia economica a fost unul impus de conditiile grele din tara. Avem nevoie, acasa, de persoane care sa lucreze, sa faca  cei 1.000 de kilometri de autostrada, porturi, aeroporturi, poduri peste Dunare, sute de gradinite, scoli si dispensare, in cadrul programului pe care l-a propus PSD, cel mai ambitios program de modernizarte pe care l-a cunoscut România vreodata”, a declarat la vremea respectiva liderul PSD.

Tot cu acea ocazie, el a dat asigurari ferme ca, in situatia in care social-democratii vor ajunge la guvernare, se va ocupa personal de elaborarea unei legi prin care fiecare emigrant român care va decide sa se intoarca definitiv in tara sa beneficieze de diverse avantaje materiale, printre care primirea unei sume de 25.000 de euro si acordarea unei subventii de 60 la suta din eventualele imprumuturi facute in banci, pentru infiintarea unei firme si deschiderea unei afaceri in România.

citeste articolul

citeste si:
Dragnea si Videanu, vechi colegi de banca, dar si de partid, in Guvernul Boc (Gardianul)
Ionut Popescu doar consilierul lui Emil Boc (Gardianul)
Incepe batalia politica pentru Primaria Clujului (Gardianul)

Publicat în NEWS | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu »

Cristian Mihai Chis: Ha! trichi, trichi, trichi! (Ziare.com)

Scris de budesh pe ianuarie 14, 2009

Zice manualul asa: daca pornesti de la informatii primare insuficiente sau cu un bagaj prea mic de adevar, nu poti simula modele, iar prognozele intra cu oistea-n gard.

Numai ca savantii n-au facut studii in laboratoarele din Romania, unde legile matematicii, logicii sau firii au alt sistem de referinta.

… Si, pe cand eram eu in baie si simulam modele, aud o voce cunoscuta. In secunda urmatoare, mi-au navalit in creier stadioane: “Ha! Trichi, trichi, trichi, amas, amas, amas, Oprea, nu uita, joaca la valoarea ta!”.

Ei, sa fie! N-o fi? Nuuu, m-am zbarlit la tipul din oglinda. O fi frac-su? O fi. N-am mai rezistat si m-am repezit la imagini. El era, domnule, Gigi Netoiu, in fruntea sustinatorilor lui Gabriel Oprea. Si zbif pe Vanghelie!

citeste editorialul pe Ziare.com

Publicat în ANALIZE SUBIECTIVE | Etichetat: , , , , , , | 1 comentariu »

Armaghedon „Ardelean“: Preşedintele României vrea să rupă PSD (Cotidianul)

Scris de budesh pe ianuarie 13, 2009

Un document anonim care circulă pe mailurile pesediştilor vorbeşte despre intenţia Grupului de la Cluj de a rupe PSD cu ajutorul lui Virgil Ardelean. Finul lui Vanghelie are şi el o teorie asemănătoare.

Băsescu vrea să rupă PSD prin intermediul Grupului de la Cluj – aceasta este concluzia unui „armaghedon“ care circulă de luni pe mailurile membrilor PSD din ţară. Totul ar avea legătură cu numirea surprinzătoare a lui Virgil Ardelean (foto) în fruntea DGIPI de către ministrul Internelor, Gabriel Oprea, fără acordul partidului.

Armaghedonul, care reprezintă în fapt un compendiu de articole din ziare, dezvăluie un aşa-zis plan al şefului statului şi al Grupului de la Cluj din PSD de a scinda formaţiunea social democrată prin intermediul „Vulpii“. Misiunea acesteia ar fi să şantajeze o parte dintre noii parlamentari PSD pentru a-i determina să treacă de partea PDL.

citeste articolul

Publicat în NEWS | Etichetat: , , , , | Lasă un comentariu »

Baronii locali cer repolitizarea administraţiei (Cotidianul)

Scris de budesh pe ianuarie 5, 2009

Baronii locali ai PSD şi ai PDL cer ca legile să fie schimbate în favoarea politizării instituţiilor administrative din teritoriu după ce legislaţia a fost modificată în sens invers.

Noua guvernare nu reuşeşte să facă numirile pe criterii politice în funcţiile împărţite între PSD şi PDL din cauza legislaţiei modificate sub guvernarea anterioară, astfel încât structurile administraţiei să fie depolitizate.

Lideri locali ai celor două partide au solicitat ca legile să fie modificate astfel încât funcţiile de prefect şi de subprefect să fie politizate din nou, după ce guvernul Tăriceanu le dăduse ocupanţilor acestor posturi statut de înalţi funcţionari publici. Aceeaşi depolitizare este solicitată şi în ceea ce priveşte numirile în funcţiile de condu­cere ale instituţiilor descentralizate.

citeste articolul

citeste si:
Vadim şi Becali s-ar putea întoarce în Parlament (Cotidianul)

Tinerii pesedişti cer resturile de la masa baronilor (Cotidianul)

Publicat în NEWS | Etichetat: , , , , , , , | Lasă un comentariu »

Noii miniştri au în total 46 de case (EvZ)

Scris de budesh pe ianuarie 5, 2009

În topul „imobiliarilor“ conduce ministrul administraţiei şi internelor.  Toţi miniştrii guvernului Boc au în total 46 de case declarate, de aproape 15 ori mai puţine (650) decât a vândut anul trecut deputatul PSD Robert Negoiţă.

Dacă acesta din urmă este însă unul dintre marii dezvoltatori imobiliari, nu se poate spune că toţi membrii cabinetului sunt tocmai novice în domeniu.

Ministrul internelor, Gabriel Oprea (PSD), conduce în top cu trei case şi patru apartamente, urmat de colegii săi de partid Cristian Diaconescu (Externe), cu două apartamente şi două case, şi de Ion Bazac (Sănătate), cu trei apartamente şi o casă de vacanţă. Nu se pot plânge nici PDL-iştii.

citeste articolul

citeste si:
Elena Udrea nu şi-a găsit loc la minister (EvZ)
Oprea a dat înapoi aproape 100.000 de lei (EvZ)

Publicat în NEWS | Etichetat: , , , , , , , , | Lasă un comentariu »