Posts Tagged ‘majorare’
Scris de budesh pe noiembrie 10, 2008
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a reactionat la decizia Senatului, de a respinge Ordonanta de Urgenta de inghetare a maririi salariilor cadrelor didactice, anuntand imediat ca a dat o noua ordonanta de urgenta (OUG).
Aceasta noua OUG ar urma sa decida majorarea diferentiata a salariilor. Cele mai mici salarii ar trebui sa creasc a numai cu 28%, iar celelalte, regresiv, tot mai putin. Majorarea s-ar face, conform dorintei Cabinetului Tariceanu, in doua trepte: prima de la 1 mai, a doua de la 1 septembrie 2009.
Imediat, Marius Nistor, presedintele Federatiei Sindicatelor din Invatamantul Preuniversitar “Spiru Haret”, a reactionat, respingand decizia Executivului si intrebandu-se retoric, intr-o transmisiune in direct de pe Realitatea TV: “Probabil dl. Tariceanu ne crede prosti. Pai, pentru salariatul debutant, eu aleg intre 2%, cat vrea Guvernul, si 35%, cat ar trebui sa ia el, daca se aplica majorarea decisa de Legislativ?”.
Practic, acesta este primul pas inapoi facut de catre executiv, chiar daca Tariceanu a asigurat caz “anvelopa bugetara”, cum s-a exprimat el, a procentului reprezentat din PIB de invatamant, de 5%, nu creste, si totusi nu sunt afectate nici investitiile in acest domeniu.
Asteptam in continuare ca toti cei care au sustinut pana acum majorarea salariilor cadrelor didactice cu pana la 50% sa o faca in continuare si credem ca adevaratul scop al acestei noi ordonante de urgenta este sa mai traga de timp putin, pana cand actualul Legislativ isi va termina mandatul si nu va mai putea actiona.
Practic, astfel orice majorare a salariilor oricaror bugetari si in primul rand a cadrelor didactice va fi amanata pentru anul viitor, adica pentru urmatorul Legislativ, rezultat din votul de pe 30 noiembrie.
Publicat în NEWS | Etichetat: 28%, Cabinet, Guvern, majorare, noua, ordonanta, Tariceanu, urgenta | Lasă un comentariu »
Scris de budesh pe noiembrie 6, 2008
In replica, premierul Calin Popescu Tariceanu a aratat, la Braila, ca majorarea salariilor – sustinuta insistent de pedelisti, in conditiile crizei financiare internationale, echivaleaza cu un salt in gol de la etajul 20.
“Este o calamitate pentru ca, pe de-o parte, a reusit sa invrajbeasca diverse categorii sociale, iar pe de alta, a reusit sa scoata in strada categorii de functionari si oameni care, altfel, ar fi stat la locul lor, daca era o guvernare eficienta si in interes general, nu de grup”, a declarat Emil Boc.
citeste articolul
Publicat în NEWS | Etichetat: Boc Tariceanu, Braila, cearta, majorare, profesori, salarii | Lasă un comentariu »
Scris de budesh pe noiembrie 6, 2008
Premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a solicitat, miercuri, parlamentarilor să trateze cu responsabilitate ordonanţa privind amânarea majorării salariale în domeniul educaţiei şi să îşi “scoată ochelarii” cu care au legiferat majorarea.
citeste articolul
Publicat în NEWS | Etichetat: lege, majorare, ochelari, parlamentari, profesori, salarii, Tariceanu | Lasă un comentariu »
Scris de budesh pe noiembrie 5, 2008
Senatorii vor dezbate luni Ordonanta de Urgenta (OUG) care prevede blocarea majorarilor salariilor profesorilor, dupa ce in prealabil Comisiile de specialitate nu au fost in stare sa finalizeze raportul comun.
Acesta trebuia sa fie redactat ieri, insa neintelegerile dintre comisii si lipsa de cvorum au dat totul peste cap. Raportul urmeaza sa fie gata luni, inaintea inceperii discutilor in plen.
citeste articolul
Publicat în NEWS | Etichetat: amana, ameti, majorare, ordonanta, OUG, profesori, salarii, Senat | Lasă un comentariu »
Scris de budesh pe noiembrie 3, 2008
Presedintele Senatului Ilie Sarbu (PSD) a declarat, luni, ca cererea presedintelui PD-L, Emil Boc ca ordonanta privind salariile profesorilor sa fie respinsa pana la finele saptamanii nu este realista, iar un primar nu poate da ordine Senatului.
“Cererea nu este realista. Boc nu traieste in lumea reala. El vine cu avionul de la Cluj si ramane cu capul in nori”, a declarat Sarbu. El a afirmat ca este imposibila convocarea pentru luni a Biroului Permanent, deoarece “ar fi nevoie de un supersonic” pentru a-i aduna din tara pe toti membrii conducerii Senatului, transmite NewsIn.
citeste articolul
Publicat în NEWS | Etichetat: blocare, Boc, Cluj, majorare, ordonanta, profesori, salarii, Sarbu, Senat | Lasă un comentariu »
Scris de budesh pe noiembrie 3, 2008
Guvernul nu a reuşit să convingă Federaţia “Spiru Haret” să renunţe la proteste, în urma discuţiilor purtate luni, la liceul “Virgil Madgearu” din Capitală, la care au participat premierul Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Educaţiei Anton Anton, şi liderii federaţiei.
citeste articolul
Publicat în NEWS | Etichetat: esec, Guvern, Haret, Madgearu, majorare, negocieri, profesori, proteste, salarii, Spiru Haret, Tariceanu | 1 comentariu »
Scris de budesh pe noiembrie 2, 2008
Partidele politice nu doresc să-şi asume aplicarea Legii salariilor profesorilor după alegeri şi niciun guvern nu va pune în practică această lege în forma ei actuală, a declarat, astăzi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.
« Această lege, aşa cum a fost votată în Parlament, nu va fi aplicată de nimeni în România. Orice guvern care va veni va găsi tot felul de tertipuri să o amâne, să o fragmenteze », a spus Vosganian, in cadrul unui seminar organizat la Sinaia. Ministrul apreciază că a doua zi după alegeri toate partidele îşi vor nuanţa discursul şi vor discuta despre efectele unei asemenea majorări, care practic « ar duce la dezastru ».
citeste articolul
Publicat în NEWS | Etichetat: lege, majorare, profesori, salarii, salarizare, Vosganian | Lasă un comentariu »
Scris de budesh pe noiembrie 2, 2008
Ordonanţa de amânare a creşterii salariilor din educaţie a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Comisiile de specialitate din Senat o vor analiza săptămâna viitoare.
În acelaşi timp, preşedintele Traian Băsescu este de părere că profesorii şi-ar putea primi salariile majorate mai devreme decât a decis Guvernul. Şeful statului a declarat la postul public de radio că noul Executiv va anula ordonanţa de urgenţă dată de Guvernul Tăriceanu.
Băsescu a vorbit şi despre nominalizarea viitorului premier, după alegeri, susţinând că şi dacă un partid va obţine 51% în alegeri, persoana care să devină prim-ministru nu poate fi impusă. Preşedintele Traian Băsescu a declarat că este posibil să nominalizeze ca premier pe unul dintre cei trei lideri politici desemnaţi de partide.
citeste articolul
Publicat în NEWS | Etichetat: amanare, Basescu, Guvern, majorare, ordonanta, profesori, salarii, Tariceanu | Lasă un comentariu »
Scris de budesh pe noiembrie 2, 2008
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, este de părere că partidele politice nu sunt dispuse să îşi asume aplicarea Legii salarizării profesorilor şi niciun guvern nu o va pune în practică în forma în care a fost votată de Parlament.
“Această lege, aşa cum a fost votată în Parlament, nu va fi aplicată de nimeni în România. Orice guvern care va veni va găsi tot felul de tertipuri să o amâne, să o fragmenteze”, a spus Vosganian, care a participat seminar organizat de Ministerul Economiei la Sinaia.
citeste articolul
Publicat în NEWS | Etichetat: Guvern, lege, majorare, Parlament, salarii, Varujan, Vosganian, vot | Lasă un comentariu »
Scris de budesh pe noiembrie 1, 2008
Ordonanta de urgenta de amanare a majorarilor salariale din invatamant a fost publicata vineri in Monitorul Oficial si a fost depusa la Senat.
Senatul se va reuni marti in plen si va lua in discutie in procedura de urgenta aceasta ordonanta, informeaza Realitatea TV.
citeste articolul
Publicat în NEWS | Etichetat: majorare, profesori, salarii, Senat | Lasă un comentariu »