Maghiarii şi măgarii (CT Popescu, in Gandul)
Scris de budesh pe decembrie 14, 2008
Nu pentru că seamănă cu Lenin, Marko Bela mi-a amintit ieri de Ion Iliescu. „Vin 
moşierii! Vin ungurii!” răcnea Tovarăşul în toamna lui 1996 simţind că pierde partida. „Vom încerca să împiedicăm o întoarcere la tensiuni interetnice.
Să nu se întâmple ca în Slovacia”, ameninţă acum politicos şi vătuit tov. Marko. Ca să nu mai vorbim de Nicolae Ceauşescu prevestind distrugerea României de către „agenturili” străine când funia i se apropia de par.
Marko Bela repetă conştiincios atitudinea dintotdeauna a şefului politic pe care rotativa istoriei începe să-l arunce spre margine: se agaţă cu disperare de miezul fiinţării sale politice, de ceea ce i-a făcut cândva gloria.
Aşa cum Ceauşescu a supt 20 de ani din augustul ’68 al invaziei ruseşti în Cehoslovacia, UDMR trăieşte tot de aproape două decenii în contul acelui martie negru de la Târgu Mureş 1990. Mă număr printre cei care au scris şi spus de-a lungul anilor bine că UDMR a prins Parlamentul, nu-i rău că a intrat şi în Guvern. UDMR părea o soluţie oricând preferabilă radicalilor maghiari, părea o garanţie a moderaţiei şi dialogului care să facă uitată teribila amintire a lui martie ’90. Şi chiar era.
