Politica la romani

Site de informatie si analiza politica

Antena 3: Misiune imposibilă pentru Guvernul de după alegeri

Scris de budesh pe octombrie 30, 2008

Decizia guvernului Tăriceanu de a amâna majorarea salariilor profesorilor pentru aprilie anul viitor face viaţa grea partidelor care au susţinut această măsură, PD-L şi PSD. Formaţiunile politice conduse de Emil Boc şi Mircea Geoană se vor vedea în situaţia de a nu-şi putea respecta promisiunile electorale sociale în cazul în care vor accede la guvernare.

Promisiunile electorale şi realitatea economică

Criza financiară şi efectele sale negative, precum şi creşterea deficitului economic vor sili aceste partide să taie de pe lista lor de priorităţi spinoasa problemă a creşterii salariilor bugetare pe care în momentul de faţă încearcă să o exploateze electoral.

În prezent Guvernul a anunţat că nu va pune în aplicare legea de majorare a salariilor profesorilor adoptată de Parlament, promulgată de preşedinţie şi publicată deja în Monitorul Oficial. Mai exact, majorarea salarială de 50% promisă dascălilor a fost amânată de Executiv până la 1 aprilie 200, fiind preconizată o sistare a investiţiilor în domeniul educaţiei în cazul în care această măsură va fi pusă în practică.

citeste articolul

Lasă un Răspuns

XHTML: Poţi folosi aceste etichete: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>