(se dedica lui Radu Banciu)
Azi dimineata, m-am trezit la ora sase. Oricum nu mai puteam sa dorm, mi-era foame.
Am iesit din bloc, pentru ca nu numai foamea m-a gonit din casa, dar nici nu mai puteam sa stau in casa, chiar daca nu mi-ar fi fost foame: femeia de servici facea un scandal teribil.
Vecinul de la trei isi aruncase salteaua pneumatica, pentru ca se sparsese, iar Gogu, vecinul meu de la parter, aruncase un bax de pet-uri de apa minerala la cinci litri. Femeia de serviciu tipa la o tiganca, pentru ca voia sa-i vanda baxul de pet-uri goale si salteaua pneumatica sparta, iar aia voia sa le ia fara bani.
Oricum se auzea totul prin cercevelele vechi ale ferestrelor, ca si cum ar fi tipat una la alta la mine in casa. De ce n-am luat eu salteaua? Ha! Din mandrie, atat mi-a mai ramas.
Am batut in usa la Georgescu, batranul care sta la apartamentul de vizavi de mine si acesta mi-a deschis si l-am intrebat ai o ceapa, ca mi-e foame si vreau sa mananc niste paine uscata cu apa si cu ceapa, iar Georgescu mi-a spus nu, am numai o ceapa, dar o pot taia in doua si mancam fiecare cate jumatate, numai vezi ca este foarte mica.
Si-ti dau si niste untura, sa-ti intinzi pe paine. Si eu mananc tot asta acum. Georgescu e bogat, are untura. M-am intors in casa, am tocat marunt jumatatea de ceapa, ca sa para mai multa, am pus-o in tigaia incinsa, am inabusit-o in untura (ca ulei nu mai am de vreo trei zile).
Am taiat felii painea veche, am stropit feliile cu apa si le-am pus pe foc, pe placa de fonta. Apoi am luat painea prajita si am intins pe ea ceapa prajita, am presarat sare si am inceput sa mananc cu pofta. Ce buna este masa de pranz!
Apoi am iesit in fata blocului, sa stau de vorba despre mancare cu babele celelalte din bloc. Surpriza, toate erau stranse pe aleea de la strada! Ce se intampla acolo? Erau lucrurile Lenutei, care murise cu trei zile in urma, saraca, si i le dadusera afara nepotii, ca sa varuiasca apartamentul si sa-l vanda, sa-si ia o Dacie Logan si sa puna restul banilor la banca, sa faca dobanda.
Ce pacat ca nu iesisem flamanda mai devreme! Gicu, boschetarul care doarme pe banca, in parculet, ne-o luase tuturor inainte si isi arvunise deja paltonul gros, negru, calduros si ros al Lenutei. Ii veneau cam scurte manecile, dar ce mai conteaza, poate ca acum va trai in boscheti si pe banci pana in primavara.
Pe cap isi pusese o sapca alba murdara gen Gavroche, pe care nepotii i-o daruisera Lenutei de ziua ei, inainte sa moara, dar cu care asta oricum nu putea sa faca nimic, ca radea lumea de ea daca si-o punea pe cap. Ce bine e uneori sa fii boschetar! Daca eram ca Gigu, acum aveam un palton gros de iarna pe mine.
Sa stau cu el in casa, cand va fi frig. Pe la amiaza, am deschis televizorul si am aranjat antena mai bine in balcon, sa nu se mai vada cu purici. Prindeam vag TVR 1, unde ministrul-prim Tarcieanu spunea ca nu e criza. Ce mai conteaza? Eu oricum sunt in criza.
Dupa ce a spus cuvintele astea Tarcieanu, poc! a pocnit lampa si nu s-a mai vazut nimic pe televizor, ca imaginea s-a facut tot mai mica si intunecata. Spre seara, mi-am facut un ceai de tei, din florile de tei pe care le-am smuls din copaci in primavara. Am ezitat mult intre a imi face ceai de tei si ceai de cozi de cirese.
Ceaiul de cozi de cirese imi place mult si e mai bun pentru sanatate, dar cel de tei ma adoarme si nu mai simt foamea, ca dorm. Inainte de culcare, am scos din congelator borcanul cu coaja de portocala rasa data prin zahar si am mancat doua lingurite. Buna prajitura!
M-am culcat pe la noua seara, cu burta plina si am visat ca Tarcieanu imi spunea ca nu mai sunt in criza. Si ca imi marise pensia de la un leu la doi lei, ca sa imi mai pot lua o ceapa pe saptamana.