La un pas de campania electorală, candidaţii au ieşit la împărţit pomeni electorale. Reporterii Antenei1 l-au surprins, cu camera ascunsă, pe unul dintre candidaţii pentru Camera Deputaţilor din Judeţul Ilfov în timp ce împărţea cârnaţi, pateu de ficat şi costiţă de porc alegătorilor din Voluntari. Totul însoţit de calendare electorale şi îndemnuri de a se prezenta la vot pe 30 noiembrie.
Arhiva pentru octombrie 19th, 2008
Antena 3: Pomeni electorale: Costiţă şi cârnaciori pentru alegătorii fideli
Scris de budesh pe octombrie 19, 2008
Publicat în NEWS | Etichetat: pomeni electorale, costita, carnati, Ion Bogaciu, Ilfov, pateu | Lasă un comentariu »
Antena 3: 80% dintre români declară că se vor prezenta la vot în noiembrie
Scris de budesh pe octombrie 19, 2008
Peste 80% dintre alegători s-ar putea prezenta la urne la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, organizate, pentru prima oară, în România, în sistem de vot uninominal. Potrivit unui sondaj realizat de Biroul de Cercetări Sociale, 55% dintre persoanele intervievate au declarat că vor merge cu siguranţă la vot pe 30 noiembrie, iar 26,4% dintre respondenţi au susţinut că probabil vor merge să îşi exprime opţiunea de vot la scrutinul parlamentar.
Publicat în NEWS | Etichetat: alegeri, alegeri parlamentare, prezenta la vot, sondaj de opinie | Lasă un comentariu »
Antena 3: Conducerea PSD decide luni cine va fi noul preşedinte al Senatului
Scris de budesh pe octombrie 19, 2008
Biroul Permanent Naţional al Partidului Social Democrat va decide, în şedinţa de luni, cine va fi succesorul lui Nicolae Văcăroiu în funcţia de preşedinte al Senatului. În aceeaşi zi, Nicolae Văcăroiu îşi va anunţa, în plenul Senatului, demisia din funcţiile deţinute. El şi-a înaintat, deja, demisia din PSD la cabinetul preşedintelui partidului, Mircea Geoană.
Publicat în NEWS | Etichetat: BPN, Geoana, PSD, Senat, Vacaroiu | Lasă un comentariu »
Realitatea TV: Doi liberali din Alba Iulia şi-au lansat candidatura pentru Parlament din balon
Scris de budesh pe octombrie 19, 2008
La Alba Iulia doi liberali şi-au lansat candidatura pentru Parlament de la înălţime. Mai exact, dintr-un balon. După ce au făcut o tură, i-au invitat şi pe alegători să admire oraşul de la 15 metri înălţime.
Publicat în NEWS | Etichetat: 15 metri, balon, candidat, inaltime, lansare, liberal, Parlament, politician | Lasă un comentariu »
Gardianul: Între PNL şi PD-L au fost zero probleme politice
Scris de budesh pe octombrie 19, 2008
Vicepreşedintele PNL Paul Păcuraru, a declarat, duminică, la Galaţi, că PNL şi PD-L au avut o colaborare foarte bună atât în Guvern, cât şi în Parlament, până în momentul în care “comandantul” a hotărât să-şi scoată trupa din Guvern, în speranţa căderii Cabinetului, transmite corespondentul NewsIn.
Publicat în NEWS | Etichetat: colaborare foarte buna, PD-L, PNL | Lasă un comentariu »
Cotidianul: Birocraţia legislativă, piedică pentru candidaţii independenţi din diaspora
Scris de budesh pe octombrie 19, 2008
Artista Lia Lungu din New York întâmpină dificultăţi în depunerea candidaturii sale independente pentru Parlament, din partea colegiului 43 al diasporei.
Publicat în NEWS | Etichetat: Colegiul 43, dificultati candidatura, Lia Lungu, NewYork | Lasă un comentariu »
Cotidianul: Corina Drăgotescu: “Ion Iliescu m-a făcut ticăloasă!”
Scris de budesh pe octombrie 19, 2008
Jurnalista Corina Drăgotescu a relatat sâmbătă în emisiunea “3X3″ de la Realitatea TV cum a primit un telefon din partea lui Ion Iliescu în care acesta a făcut-o “ticăloasă”.
Publicat în NEWS | Etichetat: 3X3, Corina, Dragotescu, Realitatea TV | Lasă un comentariu »
Cotidianul: Păcuraru, nostalgic după Alianţa D.A.
Scris de budesh pe octombrie 19, 2008
Vicepreşedintele PNL susţine că între liberali şi pedişti nu au fost nici un fel de probleme până în clipa în care Băsescu le-a cerut celor din urmă să plece de la guvernare.
Publicat în NEWS | Etichetat: Basescu, Pacuraru, PNL | Lasă un comentariu »
Cotidianul: Primarul din Gura Humorului a colaborat cu Securitatea
Scris de budesh pe octombrie 19, 2008
CNSAS susţine că Marius Ursaciuc, primarul oraşului Gura Humorului, a colaborat cu Securitatea încă din liceu. Ursaciuc recunoaşte colaborarea, dar susţine că a dat declaraţii „după dictare”, fiind anchetat în calitatea sa de lider al grupului umoristic „8 fără cârmaci“.
Publicat în NEWS | Etichetat: CNSAS, colaborator, Gura Humorului, Marius Ursaciuc, Securitatea, Ursaciuc | Lasă un comentariu »
Cotidianul: Ana Birchall, exilată în America
Scris de budesh pe octombrie 19, 2008
Chiar în timp ce Ana Birchall posta sâmbătă pe blogul personal un imperativ: „Voi candida la Vaslui!”, colegul său, Marian Sârbu, era anunţat drept candidat exact în Colegiul Murgeni, acolo unde fusese desemnată iniţial Birchall.
Publicat în NEWS | Etichetat: Burchall, Colegiul Murgeni, exilata, Sarbu, Vaslui | Lasă un comentariu »